La mine a fost o intamplare hazlie astazi dimineata, Diana a desenat pe o tabla o casa si a facut hornul undeva intr-o margine a acoperisului. Incercand sa o lamuresc ca pe hornul ala iese fum care vine din soba care e in casa, a zis ca ea nu stie ce e aia soba si ca ce soba nu poate fi si afara? compunere--În grădina bunicilor. E început de vară și bunica merge în grădina din spatele casei și-mi spune că după cum e cerul, după cum e aerul, după cum bate lumina şi după cum se mişcă norii, ar putea fi o zi în care nu se întâmplă nimic. iustt1 INTR- O FRUMOASA SI INSORITA ZI DE VARA, EU IMPREUNA CU SORA/FRATELE MEU AM PLECAT LA BUNICI. PE DRUM NE-AM PLANUIT CE VOM FACE ACOLO; MERGEM SĂ NE JUCAM CU ANIMALELE, HRANIM ANIMALELE CU BUNICII. CAND AM COBORAT DIN MASINA, UN CIRES IMPOTOBOT CU ROADE BUNE SI APETISANTE ERA SUB MANDRUL SOARE. Cum decurge o zi din vacanța de vară la bunici. Pentru mulţi copii, vacanţa de vară înseamnă zile preţioase petrecute alături pe bunici, pe uliţele satelor. Cei mici uită de tabletă, de telefon sau de calculator, îşi ajută bunicii la treburile gospodăreşti şi învaţă să-şi asume responsabilităţile. De Redactia Observator O compunere cu o intamplare hazlie petrecuta la scoala ca mod de expunere naratiunea de 15-20. Răspuns. Era o zi rece de toamna,fix acum un an.Eram mici,nestiutori si dornici de a vedea cum este clasa a 5-a. (sau a 6-a ,sau ce clasa erai acum un an.) Bineinteles,nu prea eram vrednici sa ne intelegem asa cum suntem si sa fim o clasa unita.Eram Răspuns: Eram la tara cu parintii mei.in timp ce ai mei vorbeau, eu am mers in spatele gradinii, ce se afla la marginea padurii. Deodata, am auzit un zgomot fioros, tufisurile se miscau. Eu am tipat, de frica pe care o purtam animalului necunoscut. deodata, un cocos a iesit de acolo. cand ai mei au ajuns la mine, am ras cu totii de amuzanta intamplare.. rp1v6lR.

o intamplare hazlie la bunici